Inter Miami a învins-o pe Real Salt Lake cu 2-0 miercuri, pe America First Field, în Utah, în MLS. A fost al doilea succes consecutiv pentru echipa lui Lionel Messi, care rămâne neînvinsă din februarie, atunci când a suferit singurul eșec din acest esezon de MLS contra celor de la Galaxy.
Deși a avut o evoluție bună, Messi nu a reușit să înscrie de această dată. Golurile victoriei pentru Inter Miami au fost marcate de alți doi sud-americani: Rodrigo de Paul și Luis Suárez, ambele reușite venind pe finalul partidei.
În urma acestui rezultat, Inter Miami își consolidează locul secund în Conferința de Est, cu 18 puncte și se apropie la un singur punct de Nashville, care are însă un meci mai puțin disputat.
Lionel Messi a primit cea mai mare notă din partea Flashscore, 8,6.

De cealaltă parte, Real Salt Lake, echipa portarului brazilian Rafael Cabral, fost la Santos și Cruzeiro, a suferit prima înfrângere după șase meciuri, perioadă în care bifase cinci victorii.
Echipa ocupă locul 6 într-o Conferință de Vest extrem de echilibrată, cu 16 puncte. Lider este Vancouver Whitecaps, cu 21 de puncte.

Următoarele meciuri
Inter Miami revine pe teren duminică, 26 aprilie, când primește vizita celor de la New England Revolution, de la ora 02:30 (ora României), în căutarea primei victorii pe Nu Stadium, noua arenă inaugurată de clubul din Florida.
O zi mai târziu, Real Salt Lake joacă în deplasare cu Los Angeles Galaxy.
