Dana Roba și-a refăcut viața după despărțirea de Beni. Iar acum se bucură de noua relație. Vedeta spune că iubitul ei locuiește în America. Și urmează să îl viziteze peste câteva săptămâni. Apoi va veni el în România.
Dana Roba și Beniamin Banko s-au despărțit în urmă cu o lună, după o relație de mai bine de un an. Cu toate că păreau destul de uniți, certurile din ultimele luni și gelozia au dus la destrămarea cuplului. Make-up artista spune că și Beni are o nouă relație, cu o femeie care seamănă leit cu ea, sugerând că bărbatul încă nu a uitat-o.
Dana Roba: „Iubitul meu este mai mare decât mine, are 38 de ani”
„Știu sigur că și Beni vorbește cu cineva, mi-a arătat-o pe tipa cu care vorbește și seamănă cu mine. Zici că suntem surori, așa de bine seamănă cu mine. El știe că eu nu vreau să mă mai împac cu el, îi este ciudă și probabil că acum se consolează în acest mod.
Eu și Beni am rămas în relații bune, vorbim, suntem oameni civilizați. Ne salutăm dacă ne vedem pe stradă, dacă ar avea o problemă la spital, l-aș ajuta cu tot dragul.
Dacă lucrurile ar fi mers bine, eu aveam de gând să mă căsătoresc cu Beni, dar din păcate, nu este ceea ce organizezi tu. Beni își dorea copii cu mine, dar copiii se fac în familie. Nu poți să faci copii doar de dragul de a face” , a spus Dana Roba.